Cotswolds, forever England

Ne-am trezit cu noaptea in cap intr-o dimineata racoroasa de primavara la Londra. Dupa 3 zile de colindat orasul cosmopolit in lung si in lat, bucurandu-ne de cele mai calduroase zile de primavara englezeasca (atat de atipic pentru insula) ne-am propus sa vedem si ce ne pot oferi imprejurimile alegand Cotswolds (probabil ca acest cuvant nu va zice mare lucru momentan). Nu ne-am incumetat sa inchiriem masina pentru ca eu una, dupa 3 saptamani de locuit in Londra, inca traversam haotic strada, uitandu-ma in toate partile si incercand sa imi dau seama de unde ar putea sa apara un mijloc transportor pe doua, trei sau patru roti (am vazut din toate). Probabil foarte complicat nu este condusul pe partea stanga, dar m-am declarat invinsa in incercarile de a-mi schimba tabieturile de dreptace convinsa si ne-am cautat alte posibilitati de calatorie.

Una din cele mai comode optiuni este turul organizat. Ne-am interesat pe internet, am citit cate ceva despre diverse companii si in final am ales Premium Tour. Din multitudinea de oferte de vizitat imprejurimile Londrei, ne-am hotarat sa vedem cea mai tipica zona englezesca, Cotswolds, cu cele mai specifice casute, luand pranzul mai mult decat traditioanal si bineinteles, cel mai british ceai de la ora 5 (nu este o incercare de a folosi record superlativul, dar cam asa suna prezentarea in pliantul turului). Fotografia din ghidul nostru si pretul turului (70 de lire de persoana) ne-au facut sa nu mai stam pe ganduri.

Ei bine…zis si facut. La 7 dimineata ne-am infiintat la Victoria Station si ne-am aranjat frumos in sir indian la coada, cu biletele cumparate online fluturand in mana. Imi trecusera emotiile legate de companie, daca biletele noastre sunt bune sau nu (gandesc romaneste, nu-i asa?) cand am vazut in marea de oameni printuri identice cu ale noastre si aceleasi semne de intrebare pe buzele tuturor (stam bine la rand?…aici e Premium Tour ?).

Curioasa cum sunt, am facut repede o analiza a grupului nostru si mi-am dat seama ca suntem cei mai tineri – ne insoteau in tur 6 australieni trecuti bine de 60 de ani, galagiosi si veseli, aflati in turneu in Europa, o doamna americanca alaturi de fiica ei care isi largeau orizontul cunoasterii pe vechiul taram european, un cuplu de asiatici foarte zambitori, dar de la care nu am reusit sa scot un cuvant toata ziua si bineinteles, noi. A aparut si ghidul ce avea sa ne povesteasca intreaga zi vrute si nevrute, un domn simpatic si extrem de vorbaret (banuiesc ca asa trebuie sa fie ghizii) care, timp de 30 de minute cat ne-a luat sa iesim din Londra, s-a amuzat copios pe seama politicienilor britanici, a trecut in revista evenimentul anului, nunta vestita a printului William cu Kate, a caricaturizat intr-un mod extrem de comic londonezul tipic si intr-un final, a inceput sa ne povesteasca de locurile ce urma sa le vedem.

Inceputul de zi nu se arata extraordinar cand mi-am lipit nasul de geamul rece si am vazut primele picaturi de ploaie (nu aveau sa fie ultimele). Dupa nici o ora de mers pe soselele britanice ingradite de lanuri de rapita aurie, intram in tinutul Cotswolds cunoscut si ca inima Angliei (The heart of England – ah, ce imi place cum suna!). Britanicii se mandresc teribil cu zona respectiva, o imbinare de sase comitate asezate pe dealuri verzi cat vezi cu ochii (terminatia denumirii, “wold” inseamna deal in engleza veche) pe ici colo cu paduri de fagi si stejari, iar in rest doar pasuni. Ne-am clatit ochii de verde ce contrasta puternic cu galbenul rapitei, o minunatie nu alta si am intrat in inima satului Burford (ei il numesc sat, dar aerul locului nu are nimic in comun cu satul romanesc).

E poate unul din cele mai clasice locuri britanice, chintesenta Angliei rurale. Casele inaltate doar din piatra au un aer rustic si cochet in acelasi timp. Cu obloane colorate, geamurile sunt intesate de flori ce mai indulcesc nitel asprimea pietrei.

M-am trezit brusc pe strada principala unde doar soseaua asfaltata si semnele rutiere iti mai aduc aminte de secolul in care traim. Personaje dichisite creionate de Jane Austen mi-au venit in minte, caci locul abunda de antique.

Nici nu imi mai amintesc cate si mai cate povestea ghidul, stiu doar ca am avut o ora la dispozitie sa patrundem mai adanc pe stradutele Burford-ului. Colegii de drum s-au avantat in tea-shopuri sau patiserii cochete pentru un mic dejun, iar noi nu stiam in cate zari sa o luam ca sa pozam tot, sa vedem cat mai mult, sa poposim si in biserica, sa intram in magazinasele de antichitati sau dulciuri facute in casa.

Dupa o ora de alergatura placuta (chiar daca afara era frig si umezeala), ne-am imbarcat cu grupul sa pornim mai departe, in inima tinutului, spre Bibury cel mai “dragalas” satuc din Anglia (asa ar suna in traducere libera vorbele de prezentare ale ghidului ce nu mai prididea cu superlativele). Cei 6 australieni s-au bucurat fantastic cu gandul ca acolo vom lua pranzul (de parca nu tocmai mancasera briose si prajiturele in Burtford) si uite asa, in discutii legate de mancare si meniuri traditionale am ajuns si la locul cu pricina, un han vestit din secolul 17, Swan Hotel, extrem de primitor si agreabil cu o curte imensa de flori si un mic lac pe care inotau ganditoare, cum altfel, doua lebede.

Ne-am facut intrarea in sat odata cu soarele si dupa ce am tremurat in Burford, aici ne-am bucurat de caldura si lumina, ne-au incantat fotografiile si am admirat gradinile din spatele restaurantului unde avea sa incercam pe stomacurile proprii un pranz veritabil englezesc: pastrav condimentat si rumen pe toate partile cu legume asortate si sos de merisoare (din partea organizatorilor) si ne-am indulcit cu placinte de pere.

Noi am zbughit-o repede la soare sa mai imortalizam ceva peisaje pentru ca locul arata foarte proaspat si timpul, din pacate, ne cam limita. Asta e unul din aspectele negative ale unui tur, nu ai tu timp sa lenevesti cat vrei si cum vrei, trebuie sa te tii de grup si grupul dupa tine si toti cu mic cu mare ne-am indreptat atentia catre urmatoare destinatie din zi, Stratford- upon- Avon.

In centru sade mandra o statuie ce il infatiseaza pe William Shakespeare, iar orasul abunda de locuri legate de viata acestuia. Aici poti vizita casa unde s-a nascut dramaturgul, in stil Tudor si cu grinzi masive de lemn sau cea in care a murit, o straduta mai la dreapta, in locul cunoscut de toata lumea, New Place. Alte asezari, intr-un fel sau altul, sunt legate de numele celebru: locuinta fiicei scriitorului, Judith , scoala de gramatica unde a invatat William, biserica ce ii adaposteste mormantul sau Royal Shakespeare Theatre. Toate le poti vedea in cam 30 de minute, fiind comasate in centrul orasului. Am poposit mai mult la New Place, un fel de Humulesti autohton, unde am mancat niste briose ciocolatii si am dat pe gat un ceai tare englezesc incercand sa imi ascund strambatura de dupa (nu ma omor dupa ceai, dar m-am gandit sa nu ii ofensez cerand in mod expres cafea ).

Despre calea de intoarcere nu e mare lucru de relatat : tot dealuri si tot verzi, pasuni intinse, oi, capite adunate in rotocoale comice si senzatia ce m-a tintuit tot drumul, ca mergem pe partea care nu trebuie.