Manastirea Dragomirna

Blocat pentru vreo 2 saptamani in Botosani, m-am pornit in plina zi de weekend ploios pe drumurile Moldovei lui Stefan cel Mare spre Bucovina cu ale ei minuni. De vazut sunt multe, manastiri si biserci cat cuprinde (ca doar stiti povestea lacasurilor de cult pe taram moldovenesc – cum mai prindea Stefan niste turci, cum mai punea de o biserica).Si pentru ca ma cam gonea timpul, m-am indreptat spre Suceava si de acolo la vreo 15 kilometri spre nord se afla manastirea Dragomirna.

Asa ca am ajuns pe un vant si o ploaie de ti-ar fi fost mai mare dragul sa stai la caldurica cu o cana de vin fiert in fata sau ceai (dupa preferinte). Pana una alta mi-am facut curaj sa cobor din masina, sa ma echipez cu aparatul de fotografiat si sa ma rog ca doar, doar s-ar opri ploaia cat sa fotografiez manastirea Dragomirna si imprejurimile. Ruga mi-a fost ascultata si furtuna se mai potolise, dar incercarea cea grea abia avea sa urmeze. Dupa colt ma asteptau curiosi 4-5 dulai infrigurati si nu stiu cat de bine intentionati. Sa-i ocolesc nu puteam, sa ma intorc, nici atat, sa o iau taman prin mijlocul lor…hmm…suna bine (sigur nu s-ar fi asteptat sa am atata tupeu si lasa ca le-as fi aratat eu cine e seful). Eh’ …sa nu va inchipuiti ca sunt eu asa de curajos cand vine vorba de caini ( experienta mea cu patrupedele de obicei se lasa cu alergaturi care pe care ). Salvarea mea a venit de undeva de sus si o maicuta binevoitoare i-a adunat pe toti in jurul ei asigurandu-ma ca sunt blanzi (nu pot sa stiu, nu am vrut sa testez pe picioarele proprii din dotare cat de blanzi sunt cainii de Dragomirna).

Dau eu vreo doua ture manastirii, imortalizez cum pot mai bine locul si numai bine apare alta maicuta curioasa. Se infiinteaza taman in fata mea si ma intreaba daca nu vreau sa vad mai multe din manastire. Cum as fi putut eu sa refuz asa ceva!….Si ma pune maicuta sa ma tin dupa ea, prin biserica ( intesata de lume venita la slujba) , pe scari in sus la clopote, pe colidoare, prin turnuri. Si maicuta era sprintena nevoie mare iar eu dupa ea rasuflam din greu nestiind ce sa fac mai repede, poze sau sa nu o pierd din ochi.

 

Nu stiu ce m-a impresionat mai mult ca nu ma prea pricep nici la arhitectura, nici la pictura din interiorul manastirii Dragomirna, dar pot sa va spun ca am ramas mut de uimire si admiratie pentru “un tot” echilibrat cu iz de istorie si datina. Oamenii din Bucovina sunt cum nu se poate mai primitori si iti povestesc cate in luna si in stele daca ai timp sa ii asculti.

 

 

A fost o experienta cum nu se poate mai nimerita pentru un weekend in Moldova si drept sa spun, nu as mai da acum ploaia de la Dragomirna, cainii cei rai, plimbarea cu maicuta cea binevoitoare pe nici o cana de vin fiert sau ceai aburind, oricat ar urla neuronul in mine “bai, ce frig e…..hai la hotel sa beau ceva cald…..cine m-o fi pus sa plec pe o vreme ca asta”….