Trei Caldari, o atractie periglaciara

Trei Caldari –  o plimbare de relaxare daca esti in Piatra Neamt

Fie ca esti singur, insotit doar de un baston (sau doua bete de trekking) ori de un partener prea putin vorbaret (ceea ce iti lasa timp de a te ingropa in propriile ganduri), cand esti in/din Piatra Neamt,  alege o zi pentru o plimbare la Trei Caldari. Este propunerea pe care am facut-o eu celor doi tineri, Mara si Andrei, care au ales in acest an sa-si petreaca sarbatorile la casa parinteasca.

Cum acest Craciun a venit cu o bogatie neobisnuita de zapada, entuziasmul si zvacnirile copilariei ne-au cuprins deopotriva, pe cei tineri, pe cei mai in varsta, de fiecare data cand aruncam o privire spre Muntele Cozla de la generoasa fereastra a bucatariei noastre. Si uite asa, in dimineata de dinaintea Ajunului, nu a trebuit decat un foarte mic indemn pentru a ne echipa (cu bocanci, pantaloni impermeabili, caciuli si manusi, doar un bat de trekking, din pacate (!), pentru bunica) si a iesi din casa, ciripind veseli, binevoitori si entuziasti.

Am ajuns imediat la gara de unde am cumparat un bilet pentru telegondola (doar dus!) (costa 8 lei) si ne-a placut atmosfera made in Austria pe care am vazut-o pe platfoma de urcare (schiori multicolori, de ambele sexe si de toate varstele, personal foarte amabil, dand sfaturi si indrumari despre skypass-uri, tot felul de anunturi incitante pe cabina vanzatoarei..wow!)

Cu inimile larg deschise, gata sa primeasca cele mai neasteptate si placute senzatii, am urcat in telegondola si imediat click-ul aparatelor de fotografiat au inceput sa se auda. In mai putin de 10 min am fost sus, pe partia de schi, cu diverse dotari in constructie (mai ales cele ce tin de divertisment culinar si bahic care stau in nemiscare de vreo 3 ani), ne-am uitat putin admirativ la schiori (experimentata Mara: aaa, e o partie usoara!!!) si am pornit mai departe pe culmea muntelui.

Am cautat traseul cu banda albastra, dar pana l-am gasit am inotat vreo cativa zeci de metri prin zapada pana la brau. Imediat am simtit ca efortul este foarte mare si, in gandul meu, deja s-a infiripat teama ca nu vom razbate pana la tinta ce ne-am propus-o. Dar, surpriza, semnul turistic il vedem pe un copac si a urmat cel mai tare strigat de bucurie! cineva a deschis drumul printr-o urma de pasi de uriasi pe care ne-am aliniat imediat.

Ciripitul vocilor noastre a inceput sa se auda din ce in ce mai putin, preocupati de a calca exact pe urmele temerarului inaintas (sigur, un barbat inalt cam de 1,90 m – ne dam noi cu parerea, urmand tehnica detectivilor clasici!), dar mai ales din cauza frumusetii albe din jur, aerului pur si tare, petelor albastre de cer …

Click-ul aparatului de fotografiat il auzeam din urma noastra (Andrei intarzia sa surprinda cat mai multe intamplari estetice si ciudatenii ale zapezii sub toate formele de imbinare cu copacii, trunchiurile, crengile, ramurile si ramurelele, frunzulite uscate si toata povestea unei paduri de amestec in plina hibernare).

Mara taie vitejeste drumul, mereu cu intrebarile pe buze (cat mai este? unde sunt alea 3 caldari? trebuie sa urcam mai mult?), noi dupa ea, cu privirea nesatioasa in jur sa surprindem minunatele detalii ale iernii. La un moment dat culmea muntelui devine din ce in ce mai ingusta, semn ca nu mai este prea mult pana la destinatie. Dar padurea imbraca minunat poteca inzapezita iar crengile ingreunate de chiciura se apleaca peste noi, mangaindu-ne obrajii, asemenea unei bolte marete ce face intrarea intr-un castel de basm.

 

De o parte si de alta a potecii, pantele muntelui coboara vertiginos si totul se pierde in alburiul cetii, ceea ce ne-a marit senzatia de mister, singularitate, ca pasim pe alt taram, necunoscut si atat de frumos. E clar, a meritat sa facem aceasta plimbare, atat de grea prin efortul fizic, dar atat de inaltatoare pentru sufletul nostru dornic de stari de gratie!

La un moment dat, printre fragilele crengute albe ce ne zabreleau delicat privirea, zarim o scobitura neagra, ca un ochi magic. Uraa! Acolo sunt Trei Caldari! Unde, unde? intreaba nerabdatoare Mara. Si, cred ca putin dezamagita…daaaaaaa?!!!

Da, am ajuns la destinatie…Stancile sunt acoperite de un strat gros de zapada, doar ochiul (caldarea cea mare) este descoperita de nea, ceilalti doi ochi nu sunt la vedere. Incep sa povestesc, intr-un limbaj semistiintific, cum s-au format aceste uluitoare forme de relef. In epoca glaciara, adica acum 15-20000 de ani, pe aceste meleaguri era un climat rece, aspru, cu vanturi puternice in sezonul lung de iarna si stancile Muntelui Cozla (o gresie monolitica expusa pe aceasta culme ascutita, lipsita de padure, la vremea aceea) au fost vulnerabile la actiunea modelatoare a vantului periglaciar. Rezultatul sunt aceste forme pitoresti de « caldari » (in cazul de fata) sau sfincsi, sau babe ori ciuperci (in alte locuri)….Bine, aceasta este una din teorii, dar nu e momentul aici sa ma lansez in dezbateri stiintifice. Important este ca avem de admirat niste unicate forme de relief (din pacate, atacate din toate partile de inscriptiile celor ce cauta nemurirea !)

Ei,  nu am stat prea mult in loc, cele minus 8 grade deja le-am resimtit, mai inatai, in picioare, apoi pe spatele bine transpirat, asa ca ne – am pregatit de coborat. Aveam de ales doua variante: ori spre Schitu Draga apoi in valea Cuejdiului si de acolo sa intram in oras, ori spre interfluviul Cuejdi-Valea Borzoghean,  unde se afla cateva case ce apartin probabil de Garcina. Am ales ultima varianta. De asta data nu am avut norocul sa pasim pe urmele vreunui inaintas, asa ca Mara a avut cinstea de a deschise calea. Cu adrenalina la maxim, am taiat calea prin zapada pufoasa, fosnitoare, afanata pana in valea raului unde ne-a intampinat un cor de caini. Cele cateva case adormite in zi de duminica, ingropate in nameti, nu au dat nici un semn ca noi treceam pe acolo.

Si asa a fost o plimbare de cateva ore spre Trei Caldari intr-o zi din preajma Craciunului, care ne-a lasat un sentiment de plinatate si fericire pura ceea ce va dorim si dumneavoastra, cei care popositi pe aceasta pagina. Imaginile lui Andrei sunt sugestive, la care adaugati putin parfum de ger si de padure de brad in amestec cu alte multe specii si mai ales o liniste desavarsita.

 

La multi ani! 

25 decembrie 2012

Maria

Galerie Imagini – Traseu Trei Caldari