La teatru, mon cher

“Te iubesc.Te iubesc?” (dupa Zapezile de altadata de Dumitru Solomon, in regia lui Chris Simion)
Da…exact asa suna titlul unei piese de teatru, pe care am avut bucuria sa o vad saptamana trecuta in centrul nostru vechi, la Festivalul de teatru independent (de orice) Undercloud produs de compania de teatru D’AYA…Placut surprinsa de aglomeratie (de data asta) mi-am dat seama ca bucuresteanul e dornic si insetat de teatru, poate mai putin de berea sau apa pe care poti sa le cumperi din incinta locatiei cu pricina (o apa e 8 lei, biletul la teatru e 30 lei). Deh….acu’, daca vrei arta, trebuie sa mori de sete sau, dupa caz, sa presupui ca mai cumperi un bilet la un spectacol, atat cat sa nu te scurgi pe scaun din pricina unei nevoi fiziologice de a ingurgita ceva lichide. Lasand acest aspect pragmatic la o parte, piesa e o comedioara reusita in care ai ocazia sa analizezi viata de cuplu de ieri si de azi, cam intr-o ora. Suficient cat sa iti mearga la suflet replicile pline de adevaruri comice, inteligente, de-a dreptul efervescente…

Pe scurt …un el si o ea, tineri, naivi….se vad, se plac, se iubesc…..se casatoresc. Ce te faci cand anii casniciei, pusi unul peste altul, transforma nebunia de la inceput in plictiseala si obisnuinta. Numai bine sa provoace in mintea unei femei nevoia de a schimba ceva, de a regasi in barbatul de langa ea tocmai acea nebunie care o speria atat la inceput. Evident, femeile sunt mereu de nemultumit- cum bine ne transmit personajele “ Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai tarziu “.

Hmmm…femeile sunt fiinte complicate, atat de complicate, incat uneori nici ele nu se inteleg (persoana de fata se exclude, sa ne intelegem:). In primul rand, crizele de isterie si nevoia de a schimba ceva nu vor aparea niciodata intr-un moment prielnic, ci la un miez de noapte cand partenerul iti doarme linistit alaturi, dorind naiv sa…..”doarma”.Cum altfel cand eu invatai de demult ca noaptea e sfetnicul tau bun si toate ideile bune si minunate ne vin la ceas tarziu? Cum sa dormi in astfel de momente in care sclipirile de geniu te fac sa iti pui intrebari, si tocmai din acelea existentiale.

Reactiile pot fi multiple.La personajul nostru, purtator de cromozom Y, lucrurile sunt simple – atat de simple incat se intoarce de cateva ori pe partea cealalta, fara succes insa, zicandu-si in sinea lui ca ar trebui sa devina nebunul infocat din adolescenta pentru a-si multumi partenera plictisita. Credeti oare ca o multumeste?….nicidecum. O sa ma repet – femeile sunt de nemultumit si ea bineinteles si-l doreste din nou calm si linistit.

Pana la urma e o mica analiza a psihologiei de cuplu, in care se diseca mai cu interes legaturile neuronale din mintea unei femei, barbatul fiind lasat la loc de cinste, specie calma si pasnica, iubitor de femeia de alaturi (si doar ea), aducator de salariu’ (tot) acasa, cu nevoi minimaliste (cum ar fi dormitul).

Piesa mi-a adus aminte de deja celebra “Dragostea dureaza 3 ani”, unde este disecata mintea barbatului mai degraba decat a femeii, intr-un tot savuros despre restransa reuniune numita “familie”.

Cam atat despre “Te iubesc.Te iubesc?” dar Festivalul de teatru independent Undercloud continua.

Si cum ma avantam navalnic catre laude si aprecieri pozitive, numai bine mi-am oprit brusc elanul elogiativ cu seara de vineri, 2 septembrie cand am fost sa vedem “American Buffalo”(scrisa de David Mamet, in regia Cristi Juncu). Eram deja entuziasmata de a merge la teatru de pe Lipscani, caci asa se cheama vechea cladire a Tetrului de revista Constantin Tanase careia i s-a dat o noua infatisare si un nou nume, Muse.
Aglomeratie mare mon cher, sala mica supra solicitata. Noi ne-am luat biletele direct de la Muse, prin urmare am avut norocul sa avem deja locurile alocate, caci daca cumva esti persoana ocupata si iti cumperi biletele online, ti se aloca ce ramane neocupat un scaun ici, altul colo….ce conteaza mon cher ca tu vii cu iubitul/iubita la teatru si ati vrea sa stati impreuna? Ce, nu stati suficient acasa?

Zic…nu-i bai, lasa ca noi le-am cumparat direct cu locuri. Insa socoteala ta nu se potriveste cu nesimtirea personalitatilor care s-au asezat cu mare nepasare pe locurile tale. Pe mine mama m-a invatat sa ma port frumos la teatru (si nu numai) si respectuos, daca se poate. Se pare ca nesimtirea cea mare a venit tocmai de la 3 cuconete trecute bine de 50 de ani, infoiate si intolite cu ce au avut mai frumos p-acasa…..stiti vorba aia, p-afara e vopsit gardu’, inauntru e leopardu’?…..raspunsul lor linistit “aa, aveti locuri aici?….si ce daca” ne-a lasat fara replica si pe noi, si pe plasator.

Ma rog, mi-am zis si eu nadufu’,dar nu o sa mai continui cu acest aspect. Firea omeneasca continua sa ma surprinda mereu si mereu, sa nu cumva sa ma plictisesc.
A inceput si piesa (cu 30 min intarziere) cu reclame, cum altfel (stiam ca vin la teatru, nu la film). M-am foit tot timpul incercand sa imi misc oasele anchilozate in spatiul de 50 centimetri patrati care mi s-a pus la dispozitie si zau ca am incercat sa urmaresc piesa, neluand in seama cele cateva sticle care tot cadeau pe sub scaune, cei cativa alti spectatori care au parasit incinta impingandu-mi scaunul in fata si pe mine odata cu el, limbajul extrem de colorat al personajelor (ce-i drept, am fost avizati ca spectacolul este interzis persoanelor sub 16 ani). Despre piesa nu are sens sa comentez prea multe; veti gasi o analiza completa aici http://www.daya.ro
Voi confirma doar faptul ca Vizante face un rol savuros, insa nu atat de impresionant incat sa imi doresc sa mai vad o data piesa (cel putin nu in aceleasi conditii).
Eh…cum este un Festival de teatru tanar ce recent si-a schimbat locatia (undercloud to indoor) nu avea cum sa fie lipsit de aspecte negative.
Chiar si asa, sunt multe piese reusite cu actori tineri, talentati si neobositi pe care puteti sa ii vedeti pana pe 10 septembrie….asa ca daca zilele de weekend va sunt libere, trageti o fuga pana pe Lipscani, la teatru, sa va amuzati.
Text: Mara