A venit iarna! Si ca sa nu va enervati ca zapada e prea mare, nu aveti pe unde merge pe trotuare, traficul e haotic si evident, iar ne-a luat zapada prin surprindere, va recomand sa va faceti bagajul si sa trageti o fuga pana la ski in Bulgaria, in vestita statiune de ski Bansko.
Bucuresti Bansko, traseu masina
Aflata la 540 de kilometri de Bucuresti urmarind traseul Bucuresti – Giurgiu/Ruse – Pleven – Sofia – Bansko (Harta), aceasta statiune a devenit o tinta extrem de atractiva pentru toti impatimitii de ski din Romania si motivele sunt usor de inteles. Distanta o parcurgi intr-un timp variabil cuprins intre 5 si 7 ore, in functie de limitatoarele de viteza de neinteles ale bulgarilor si de nenorocul de a intalni cativa politisti pe drum, dar cred ca tot pe acolo ne incadram ca timp si daca plecam pe Valea Prahovei la sfarsit de saptamana pentru un weekend scurt la ski.
Cum mi-e uracioasa rau iarna, singurul aspect care ma bucura este zapada si tot ce presupune ea. Uite asa am ajuns in Bansko la ski si m-a impresionat teribil statiunea bulgareasca in comparatie cu taranismele gasite prin statiunile romanesti (hmm, oare exista termen de comparatie?). Asta e, se pare ca bulgarii ne-au intrecut nu numai la capitolul litoral, dar si la capitolul munte si skiat.
Odata ajunsi in Bansko, ofertele de cazare sunt nenumarate, asa ca puteti sa optati pentru pensiune sau hotel cu o programare in prealabil in plin sezon de ski. Nu e nicio problema daca cumva hotelul e la oarece distanta de punctul de plecare pe partii pentru ca in statiune functioneaza autobuze special create pentru skiori care te conduc fix la baza partiei.
Am avut norocul sa stau la un complex hotelier in imediata vecinatate, asa ca in fiecare dimineata nu ma deranja deloc sa parcurg in 3 minunte straduta dintre usa hotelului si baza partiei cu skiurile in spinare. Conditiile de cazare sunt exceptionale (atat cat am apucat sa stau in camera de hotel ). Bansko este o statiune tanara cu hoteluri noi si foarte noi, acompaniate de spa-uri si tot soiul de locuri special gandite sa iti relaxeze muschii infierbantati de coborarile la ski. Ca sa ne intelegem, acest locusor bulgaresc reprezinta o adevarata statiune de ski.
Ei bine, ca sa urcati pe varful muntelui cred ca e mai profitabil sa va achizitionati inca de la inceput un abonament de ski, cat va tin picioarele pe partie. Pe mine m-a costat in urma cu un an in jur de 270 de leva, asta insemnand cam 130 de euro pentru 5 zile. Comparatiile cu preturile de pe la noi sunt de prisos. Sistemul de urcare e foarte nou si nu am avut nicio problema cu statul la coada oriunde m-am plimbat in cele 5 zile. Nu cred ca se mai aplica lipsa aglomeratiei in Bansko in plina sarbatoare (Craciun sau Anul Nou ) sau atunci cand sunt vacantele elevilor, cand am inteles ca este binisor aglomerat.
Chiar si in conditiile astea,domeniul skiabil din Bansko este alcatuit din partii pentru toate gusturile, pentru toate capacitatile fizice si psihice, incat odata ajunsi in varf poti sa iti alegi linistit ce partie preferi, din cele 16 existente si din cei 70 de kilometri de partie (as spune wow…wow si din nou wow, gandindu-ma la statiunile romanesti). Aaaaa….si sa nu uit, am urcat si la renumita altitudine de 2 600 de metri, acolo unde se afla cel mai inalt punct skiabil. Am coborat o singura data pe o ceata teribila si un vant biciuitor, dar cred ca e o experienta interesanta pentru doritorii de maxima adrenalina. Cel mai coborat punct al domeniului skiabil este la 930 de metri altitudine si chiar si asa, zapada exista, fiind intretinuta de tunuri de zapada (mai exact in numar de 44 dispuse pe toate partiile din Bansko, probabil cat toate tunurile de zapada la un loc pe domeniul skiabil romanesc).
Daca sunteti familiarizati cu genul de localuri “after ski”, aflati ca si in Bansko exista cel putin unul (in care am fost), Happy End pe numele lui, taman la baza partiei care coboara muntele. Spatiul este foarte generos, muzica live, bere bulgareasca cat cuprinde si distractie la maxim. Mancarea nu v-as recomanda- o de aici.
La capitolul gastronomic bulgarii sunt de neintrecut in estul Europei (parere proprie si personala, acum sa nu imi dati In cap cu sarmalele si mititei romanestii pentru ca au si ei mancaruri extrem de variate, foarte gustoase si portii mai mult decat generoase). Daca vreti sa incercati ceva traditional centrul istoric al statiunii (fostul satuc Bansko) abunda de taverne.
Pot sa va recomand Matsurevhan Inn (nu , nu am tinut-o minte de acum un an, repetandu-mi in minte obsesesiv numele pensiunii, ci pur si simplu mi-am pastrat cartea de vizita de la ei – asta pentru ca am fost cu adevarat impresionata). Oricum, restaurantele au aparut ca ciupercile dupa ploaie, la fel si hotelurile. Sunt cladiri vechi din piatra care se incadreaza de minune in peisaj, dand un aspect extrem de occidental unei statiuni de ski din Bulgaria !
Locuri foarte frumoase si imbietoare!
Beautiful landscape, marvellous photos !
Superb locul. Nu am auzit niciodata de aceasta zona. As vrea sa incerc si eu in acest an sa fac o excursie in acea zona. E cam departe de mine. Din Satu Mare e putin de mers.
am fost si eu superb
Luogo suggestivo…
I am very glad that I found your blog. It's very good and with super photos. It is in my favorites. I have a blog like yours: “Wypad na WEEKEND” (Go on the weekend). I hope that we will be partners.
Nice landscape =)
Abia astept sa ninga, voi petrece toate weekendurile la Vatra Dornei